25
Octombrie
2023
|
13:08
Europe/Amsterdam

Studenții la arhitectură din România se pot înscrie la concursul International VELUX Award 2024

Grupul VELUX invită studenții de la facultățile de arhitectură din România să se înscrie la competiția International VELUX Award 2024, organizată pe tema “Light of Tomorrow”. Perioada de înregistrare în competiție este deschisă până la 1 aprilie 2024. Competiția organizată în 2024 va ajunge la cea de-a 11-a ediție, iar în cadrul edițiilor anterioare au fost prezentate proiecte primite de la peste 6000 de studenți la arhitectură din întreaga lume.

De la prima ediție, în 2004, International VELUX Award a devenit o competiție de referință pentru studenți, viitori arhitecți, care vor modela clădirile din viitor. Concursul invită studenții să exploreze rolul luminii naturale în arhitectură și își propune să stimuleze inovația în acest domeniu. Totodată, scopul acestei competiții este de a-i încuraja și provoca să dezvolte proiecte interesante prin care să contribuie la dezvoltarea unei înțelegeri mai aprofundate asupra rolului esențial pe care îl are lumina naturală în viețile noastre.

În cadrul acestui concurs, studenții se vor organiza în mai multe echipe și vor lucra la proiectele lor în una dintre cele două categorii disponibile: "Lumina naturală în clădiri" sau "Cercetări privind lumina naturală".

Pentru a participa la competiție, primul pas pentru studenți este să se înregistreze cu o adresă de e-mail și un număr de telefon. După finalizarea procesului de înregistrare, aceștia sunt încurajați de către organizatori să formeze echipele, să se conecteze cu profesorul îndrumător și să înceapă să lucreze la proiect. Astfel, studenții au la dispoziție câteva luni pentru a-și dezvolta ideile în proiecte inovatoare și creative. Înscrierea la concurs se face prin intermediul următorului link. 

Date-cheie pentru competiție

Începând cu 1 septembrie 2023, au fost deschise înregistrările pentru competiția programată să aibă loc în 2024. Termenul limită pentru înregistrări este 1 aprilie 2024, ora 23:59. Ulterior, în 15 aprilie 2024, se va deschide platforma de încărcare a proiectelor, oferind astfel oportunitatea participanților de a-și prezenta creațiile. Termenul limită pentru încărcarea proiectelor este 30 mai 2024, ora 23:59. În vara anului 2024, juriul se va reuni pentru a evalua proiectele și pentru a anunța câștigătorii regionali. Ulterior, în toamna sau în iarna anului următor, finaliștii regionali vor participa la un atelier dedicat, unde își vor susține prezentările în fața juriului. La finalul atelierului, vor fi anunțați câștigătorii globali.

Informații detaliate despre premiu și participarea la International VELUX Award 2024, găsiți aici. De asemenea, pentru toate noutățile și actualizările legate competiție, puteți urmări paginile de Instagram și Facebook International VELUX Award. 

International VELUX Award este o acțiune care face parte din comunitatea Daylight and Architecture, inițiată de VELUX. În completarea unei game variate de conținut unic creat de arhitecți, jurnaliști și cercetători, site-ul daylightandarchitecture.com oferă o bibliotecă bogată de conferințe filmate, discuții despre lumina naturală și articole relevante. Aceste materiale sunt deosebit de valoroase pentru studenții care participă la competiție, atât pentru a-și găsi inspirație, cât și pentru a-și extinde cunoștințele despre importanța luminii naturale asupra vieții de pe Pământ.

Despre International VELUX Award

Tema generală a International VELUX Award 2024 pentru studenții la arhitectură este “Light of Tomorrow”. Lansată în 2004 și organizată la fiecare doi ani, competiția urmărește să pună în discuție viitorul luminii naturale în mediul construit, prin încurajarea explorărilor creative pe tema luminii naturale în clădiri și a cercetărilor privind lumina naturală din partea viitorilor arhitecți de top ai lumii.

Concursul este organizat în strânsă colaborare cu Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) și este recunoscut de următoarele organizații educaționale: Asociația Europeană pentru Educația în Arhitectură (EAAE), Institutul American al Studenților în Arhitectură (AIAS), Consorțiul de Cercetare Arhitecturală (ARCC) și Asociația Școlilor Universitare de Arhitectură (ACSA). Pentru mai multe informații despre International VELUX Award, vizitați daylightandarchitecture.com/iva/.

Despre Grupul VELUX

Transforming spaces, începând cu 1941. De peste 80 de ani, VELUX a ajutat oamenii să transforme spațiile interioare în medii ideale, cu ajutorul luminii naturale și a aerului proaspăt. Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme de control pentru casă inteligentă.

Prin crearea unor locuri mai luminoase, mai sănătoase și mai durabile pentru a trăi, munci, învăța și a ne juca, facilităm o calitate mai bună a vieții pentru oamenii din întreaga lume. Lucrăm la nivel global - cu operațiuni de vânzări și producție în peste 40 de țări și aproximativ 11.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (THE VELUX FOUNDATIONS) și de familie. Pentru mai multe informații, vizitați www.velux.com.